Istorie

Preistorie

Primele dovezi datează din paleoliticul târziu. Prezenţa unor comunităţi este dovedită arheologic pe panta de sud-est a Dealului Rompas (unde s-au descoperit aschii litice "grosolane", zgura şi resturi de vetre), pe Valea Codorului şi la Mănăşturel. Numeroase sunt urmele de locuire din mezolitic şi neolitic (6000-3900 a.Ch.): vase şi fragmente ceramice, lame, dălţi, topoare din piatră greutăţi şi mărgele din argilă arsă. Din epoca bronzului (2500-1150 a.Ch.) datează fortificaţia de pe dealul "Cziczhegy". Pe coasta de sud, alături de numeroase materiale arheologice, a fost descoperit, în preajma anului 1850, un colier de aur aflat astăzi la Kunsthistorische Museum din Viena. Din epoca fierului (1150 a.Ch.-100 p.Ch.) trebuie reţinut în mod special depozitul de vase halstattiene, descoperit în toamna anului 1956, cu ocazia construirii noului pod peste Someş.

Epoca dacică

Din două inscripţii romane descoperite la Căşeiu cunoaştem numele teritoriului şi al dacilor din zona Regio Ansamensium, aparţinând tribului Ansamensi. Dacii ansamensi au construit două cetăţi în perimetrul oraşului: una pe Dealul Florilor, iar cealaltă pe Dealul Huhui din Ocna Dejului. O serie de descoperiri arheologice din Pădurea Chiejdului, Pădurea Bungăr, Dealul Viilor datează din această perioadă. Probabil în vremea dacilor ansamensi a început exploatarea sării de la Ocna Dejului, folosită în alimentaţia proprie, dar şi în relaţiile comerciale cu alte triburi din regiuni mai îndepărtate, dovada fiind monedele greceşti descoperite aici.

Epoca romană

După cucerirea Daciei de către romani, în anul 106 d. Ch., Regio Ansamensium a fost inclusă în provincia Dacia Porolissensis (creată în 118-119 d.Ch.), Limes-ul provinciei trecea pe la nord de Someş şi de vatra municipiului. Apărarea în zonă era asigurată de castrele de la Porolissum, Tihău, Ilişua şi Căşeiu, ultimul aflat la aproximativ 6 km de Dej.

O descoperire recentă poate să confirme existenţa unei înfloritoare aşezări romane şi pe teritoriul actual al oraşului. Este vorba despre o conductă de aducţiune a apei care pleacă de pe Dealul Sfântu Petru spre zona centrală. La vest de oraş s-au găsit pilonii podului roman de peste Someş, iar sub Dealul Florilor a fost identificată o porţiune din drumul ce se ramifică spre castrele de la Căşeiu şi Ilişua. O altă descoperire importantă o constituie vila rustică de la Pintic, unde au fost scoase la lumină fundaţii de piatră.

Din perioada de formare a poporului român şi de răspândire a creştinismului, o descoperire importantă este o lucernă (opaiţ) de bronz, împodobită cu o placă rombică în care este decupată o cruce, având deasupra un porumbel (simbolul Sfântului Duh), din secolul IV. De mare interes ştiinţific este un vas gălbui, ornamentat cu ştampile ce datează din secolul al VI-lea d. Ch., provenind, probabil, dintr-un mormânt.

Evul mediu

În secolul al IX-lea, Dejul şi împrejurimile erau situate la limitele "ducatului" (voievodatului) lui Gelu "romanul" (quidam blachus), menţionat în Gesta Hungarorum a lui Anonymus. În apropiere, la Ocna Dejului, pe Dealul Huhui (Dealul Cetăţii, Várhegy), se văd urmele unei circumvalaţii cu valuri de pământ. Pare a fi fost o fortificaţie de refugiu pentru populaţie şi un punct de bază a salinelor de la Ocna Dej, la începutul Evului Mediu.

În secolul al XIII-lea a existat o cetate pe Dealul Rozelor/Florilor, amintită în documente în 1236 şi în 1281 (în castro Deeswar, videlicet in loco castrensi). Comitatul Solnoc, cu centrul la Dej, era unul dintre cele mai importante prin ponderea sa economică. Parte din veniturile comitatului reveneau voievozilor Transilvaniei, care erau şi comiţi de Solnoc cu începere din a doua jumătate a secolului al XIII-lea. Privitor la numele oraşului, istoricii afirmă că denumirea ar deriva de la cuvântul slav desa, care înseamnă loc mlăştinos, băltos.

După cucerirea Transilvaniei de către Regatul Ungar, informaţiile despre oraş se înmulţesc. Dintr-un act de donaţie al regelui Béla al IV-lea, din anul 1247, reiese că acesta există, cu această denumire din anul 1061. Cel mai vechi document datează din 1214 şi se referă la construirea de către regele Andrei al II-lea a cetăţii Dej (Deeswar). Atunci i se acorda oraşului privilegii însemnate. În anul 1241 are loc invazia tătarilor, în urma căreia Dejul este jefuit şi incendiat.

Începând cu veacul al XIV-lea, oraşul devine un important centru politico-administrativ, minier, meşteşugăresc şi comercial. Structura socială era diferenţiată. Din secolul al XV-lea, patriciatul deţinea puterea politico-adminstrativă şi reprezenta oraşul în adunările dietale ale Transilvaniei. Urmau meşteşugarii şi negustorii (starea mijlocie), apoi plebea, formată din persoanele fără avere. Locuitorii erau oameni liberi din punct de vedere juridic. Administraţia era constituită din reprezentanţii comunităţii urbane şi cei ai puterii centrale. În fruntea oraşului se găseau un jude (acesta era ales de 12 juraţi), bătrânii şi oamenii cu avere (seniores et homines possessinati). Meşteşugarii aveau puncte de desfacere a produselor atât în localitate, cât şi în alte centre ale Transilvaniei. Regele Carol Robert de Anjou (1308-1342) a adus în Dej călugării Augustinieni. Ei vor construi o biserică şi un claustru, aproape de Someş, pe locul unde astăzi este cinematograful "Arta" şi Casa "Alexandru Vaida-Voievod".

De o deosebită importanţă s-a bucurat Dejul în vremea voievodului Iancu de Hunedoara, care l-a vizitat de mai multe ori şi de unde a emis acte oficiale cu privire la taxele vamale pentru sare sau prin care făcea drepturile orăşenilor deposedaţi abuziv de pământ de către marii nobili din zonă.

În vremea regelui Matei Corvin (1458-1490), oraşul a fost scutit de plata sarcinilor publice. În anul 1488 a luat fiinţă la Vad, în apropierea Dejului, o episcopie ortodoxă, care cuprindea, la început, peste 110 sate şi unde s-a zidit cu sprijinul lui Ştefan cel Mare o biserică, pe lângă care funcţiona şi o şcoală în limba slavonă.

La începutul secolului al XV-lea, situaţia ţăranilor din Transilvania, inclusiv din satele din apropierea Dejului, s-a agravat prin reactualizarea obligaţiilor militare în urma atacurilor otomane, când dijma ecleziastică şi obligaţiile către stăpânii de moşii a devenit mai apăsătoare. Influenţaţi de conducătorii lor (Budai Nagy Antal, Mihai Romanul din Floreşti s.a.), ţăranii s-au răzvrătit în anul 1437, s-au adunat pe Dealul Bobâlnei, nu departe de Dej şi au încercat să se impună prin forţa armelor. După ce răscoala a fost reprimată cu brutalitate, s-a intensificat şi exploatarea seniorială.

Pentru a ţine situaţia sub control, reprezentanţii celor 3 naţiuni privilegiate- maghiarii, saşii şi secuii au impus în societatea transilvăneană un adevărat monopol al puterii, legiferat odată cu constituirea "uniunii sacre" (Unio Trium Nationum), în urma căreia românii au fost excluşi din conducerea politică a Transilvaniei.

Epoca modernă

În Dej şi în împrejurimi au avut loc evenimente importante în timpul revoluţiei de la 1848-1849. În data de 10 noiembrie 1848, oraşul s-a predat fără împotrivire colonelului austriac Urban, comandantul trupelor imperiale, care avea în componenţa armatei sale şi Regimentul II de Graniţă de la Năsăud. Tot atunci, între armata maghiară condusă de Katona, şi imperialii conduşi de colonelul Urban, s-au dat lupte grele, la 24 noiembrie 1848, în pădurea Bungăr. Cei căzuţi în luptă au fost înhumaţi într-o groapă comună, în memoria lor fiind ridicat monumentul "Leul".

După revoluţie, urmează o perioadă de înflorire. Mulţi români au ajuns în funcţii înalte: Gabriel Manu, avocat şi luptător pentru drepturile românilor; Mihai Bohatiel, inspector şcolar; subprefectul Brehar şi primul avocat român din Dej, Ioan Tohati (1863). Situaţia se va schimba după 1867, în condiţiile în care Dieta de la Cluj hotărâse, la 8 decembrie 1866, anexarea Transilvaniei la Ungaria. O parte a drepturilor câştigate de români vor fi anulate de legile discriminatorii ale regimului dualist Austro-Ungar. Românii se vor împotrivi acestor măsuri. Ei vor trimite memorii împăratului de la Viena.

În 1868, Dejul era unul dintre centrele politice româneşti ale Transilvaniei care organiza adunarea de semnături pentru susţinerea Plenipotenţelor date lui Ioan Raţiu şi George Bariţiu pentru a prezenta Curţii de la Viena doleanţele românilor. La 23 octombrie 1866, semnau în Dej Plenipotenţa nr. XXV protopopi, învăţători, nobili şi proprietari români din Dej şi din jur. Cel mai important document a fost Memorandul din 1892, prin care protestau faţă de anexarea Transilvaniei la Ungaria şi cereau drepturi politice şi sociale. Din Dej a participat la redactarea Memorandului avocatul şi omul politic Teodor Mihali care, alături de Ioan Raţiu şi alţi fruntaşi transilvăneni, a făcut parte din delegaţia care a prezentat Memorandul la Viena. Pentru activitatea sa a fost judecat la Cluj, în 1894, fiind condamnat la închisoare.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, Dejul începe să capete aspectul unui oraş modern, în urma construirii unor frumoase edificii: 1894 - Palatul Justiţiei, 1897 - Biserica Greco-Catolică, 1899 - Liceul de Stat, actualul Colegiu Naţional Andrei Mureşanu. Între 1900-1914 se construiesc Biserica Ortodoxă, Sinagoga, Sala festivă a Prefecturii şi localul Grădiniţei de Copii din zona centrală.

În ceea ce priveşte viaţa culturală, aceasta se desfăşura în cadrul adunărilor Asociaţiei pentru Literatura şi Cultura Poporului Roman (ASTRA) şi mai târziu în cadru mişcării "Societăţi pentru fond de teatru român", creată în 1870. În anul 1891 s-a înfiinţat prima bibliotecă publică, cea a Departamentului Astrei, devenită apoi a Casinei Române. Tot acum se înfiinţează Societatea literară, istorică şi etnografică (1898), care va pune bazele unei colecţii muzeale. Viata economică devine tot mai dinamică.

În anul 1881 se construieşte linia de cale ferată de la Apahida la Dej. În 1890, Teodor Mihali înfiinţează Institutul Român de Credit Banca "Someşana", prima instituţie de aceste fel din zonă, urmat de alte instituţii de credit şi economii. La începutul secolului al XX-lea se înfiinţează trei tipografii, două mori, o fabrică de bere, o fabrică de mobilă, o fabrică de săpun, o fabrică de unt, două ateliere de preparat magiun, un mic abator, o fabrică de sifoane. În amonte, pe Someşul Mic, este construită o mică hidrocentrală cu două turbine care aproviziona oraşul cu energie electrică.

În anul 1920 intră în funcţiune întreprinderea Trasia, care folosea tuful dacitic pentru a obţine trassul mortar, asemănător cimentului. Înainte de declanşarea Primului Război Mondial, Dejul avea un cerc de intelectuali şi oameni de valoare, care se vor afla în fruntea acţiunilor de protest împotriva legilor şcolare de maghiarizare şi împotriva înfiinţării, în 1913, de către Parlamentul de la Budapesta, a Episcopiei greco-catolice ungare de la Hajdudorog, prin care erau trecute în această diceză mai multe parohii româneşti, între care şi cele din zonele Dejului.

După declanşarea Primului Război Mondial, Dejul a găzduit şi îngrijit numeroşi militari răniţi, aduşi de pe fronturile monarhiei. Morţii au fost înhumaţi în cimitirul de pe Dealul Florilor. Sfârşitul Primului Război Mondial le-a permis românilor să-şi exercite drepturile la autodeterminare, în conformitate cu principiile elaborate de preşedintele american Woodrow Wilson, cuprinse şi în tratatele de pace din anii 1919-1920. Un rol important în realizarea unirii Transilvaniei cu România, de la 1 decembrie 1918, l-au avut şi personalităţile dejene: dr. Teodor Mihali, dr. Ştefan Cicio-Pop, Alexandru Vaida-Voievod.

Marea Unire de la 1918 a dus la crearea statului naţional român unitar. Autorităţile guvernamentale au creat cadrul legal care să asigure deplină egalitate între toţi cetăţenii României. Economia oraşului a fost reprezentată de un număr redus de unităţi industriale şi de comert. Printre cel mai mari se numărau Industria de Petrol, Moara Dejeana şi Uzinele Ardelene pentru exploatarea de trass şi minereuri. Principalele instituţii bancare erau: Banca Naţională (agenţie), Casa de Păstrare şi de Credit din Cluj (filiala), Banca Ardeleana şi Casa de Păstrare din Cluj (filiala), Banca de Credit, Banca Populară, Banca Someşană, Banca Ţibleşană, Banca pentru Industrie şi Comerţ, Banca de Credit Mărunt, Banca Românească din Valea Someşului, Banca Economică.

În perioada interbelică viaţa culturală cunoaşte o dezvoltare fără precedent. Principalele activităţi s-au desfăşurat mai ales în cadrul Departamentului Astrei, care a înfiinţat noi filiale, case de lectură şi biblioteci şi a sprijinit învăţarea de carte şi meserii de către tinerii din oraş şi împrejurimi. De asemenea, sunt sprijinite şcolile înfiinţate după 1918: Liceul "Andrei Mureşanu" (1919), Liceul de fete (1925), şcoala primară cu cele două secţii - băieţi şi fete, şcoala şi căminul de ucenici, şcoala comercială inferioară. Funcţionau şi trei şcoli confesionale (romano-catolică, reformată şi izraelită), trei şcoli de copii mici (una de stat şi una confesională). Un rol important l-a avut în continuare şi Societatea pentru fond de teatru român. La fel de active au fost Asociaţia naţională culturală şi sportivă "Tinerimea someşană" şi "Cercul studenţilor someşeni". În 1926 a luat corul "Doina", condus de-a lungul timpului de compozitorul şi profesorul Augustin Bena şi de prof. Gheorghe Crişan, cor acompaniat de o orchestră condusă de profesorul şi compozitorul Csiki Andrei. Acum îşi desfăşoară activitatea la Dej doi compozitori valoroşi: dr. Leonida Domide şi dr. Guilelm Şorban. Primul a compus şi publicat numeroase piese vocale, instrumentale şi prelucrări folclorice. Dr. Guilelm Şorban este autorul a aproape 100 de lucrări vocal-instrumentale, unele pe versuri scrise de poeţii clasici români. A fost înfiinţată o şcoală de pictură, s-au organizat expoziţii ale unor artişti consacraţi din Dej, Cluj, Baia Mare şi din alte centre ale Transilvania, cum a fost expoziţia din 1931, unde au expus reprezentanţi ai şcolii de la Baia Mare.

Viaţa culturală din perioada interbelică a fost incununată prin activitatea unor pesonalităţi de marcă, printre care prof. Victor Motogna, directorul Liceului "Andrei Mureşanu", şi George Mânzat, cel care, în 1926, a publicat Monografia oraşului Dej. O înflorire cunoaşte şi presa scrisă, prin cele 20 de reviste şi ziare apărute aici în perioada interbelică, specializate pe probleme de cultură, pedagogie, politico-sociale, de agronomie şi de religie. În activitatea culturală s-a remarcat şi instituţia Casina Romănă, care a grupat în jurul ei intelectualitatea, dar şi alte categorii sociale, locul unde se desfăşurau manifestări culturale în cadru bine organizat. Evoluţia societăţii va fi stopată de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial şi de urmările lui. La un an de la începutul războiului, prin Dictatul de la Viena (30 august 1940), România este silită să cedeze nordul Transilvaniei.

În ziua de 8 septembrie 1940 s-au instalat în oraş armata şi administraţia ungară, care au instaurat un regim de dictatură militară. Au urmat 4 ani de teroare antiromânească şi antievreiască. Una dintre primele măsuri a fost expulzarea fruntaşilor vieţii politice, economice şi spirituale . De aceste măsuri nu au scăpat nici oamenii simpli. Şcolile şi instituţiile culturale româneşti au fost desfiinţate, şcoala a devenit principalul instrument al maghiarizării. Pentru evreii rămaşi în Dej situaţia a fost la fel de dramatică.

În aprilie 1944 a început prigoana asupra evreilor. Autorităţile maghiare de la Budapesta au declanşat operaţiunea de închidere a lor în ghetouri, cu scopul final al nimicirii în lagărele de la Auschwitz, Dechau, Mathausen. În ghetoul improvizat în Pădurea Bungăr au fost concentrate peste 7600 de persoane. Trenurile morţii i-au transportat spre lagărele naziste, unde cei mai mulţi au sfârşit în camerele de gazare. După alăturarea României la Puterile Aliate, trupele române şi sovietice au trecut, la 15 octombrie 1944, la eliberarea Dejului.

La sfârşitul războiului, în toate ţările din Europa de Est, aflate sub influenţa Uniunii Sovietice, s-a instaurat regimul comunist. Instaurarea noului regim este legată şi de numele unuia dintre liderii marcanţi ai Partidului Comunist - Gheorghe Gheorghiu-Dej - care înainte de război, în 1931, a organizat aici un nucleu comunist. De aceea a adăugat numelui său pe cel al oraşului Dej. În anii comunismului au fost construite mai multe obiective industriale: Fabrica de conserve din fructe şi legume "11 iunie" (1948), Fabrica de mobilă IPROFIL (1963), Combinatul de celuloză şi hârtie (1966), Fabrica de produse refractare (1968), Întreprinderea industrială "Bobâlna". Un rol important în economia oraşului l-au avut Salina Ocna Dej şi complexul C.F.R., Dejul fiind un important nod de cale ferată.

În plan edilitar s-au realizat cartiere de locuinţe, cele mai mari fiind 1 Mai şi Dealul Florilor. Evenimentele petrecute în decembrie 1989, care au dus la căderea regimului ceauşist, au fost resimţite şi în Dej. Muncitorii din întreprinderi au iesit în stradă pentru a-şi câştiga libertatea, dar şi în semn de solidaritate cu manifestanţii din "oraşele martir". În Dej nu s-au produs evenimente tragice. Militarii şi-au adus contribuţia la constituirea şi consolidarea noilor organe ale administraţiei locale. Au fost organizate alegeri pentru Consiliul local, în februarie 1992. În cei 17 ani ce au trecut din 1990, municipiul şi-a schimbat înfăţişarea.

În plan economic s-a trecut la privatizarea întreprinderilor de stat, s-a creat un mediu concurenţial de afaceri, au apărut noi unităţi de producţie şi servicii, magazine comerciale moderne, au fost construite sedii de bănci, lăcaşuri de cult, spaţii de învăţamânt, staţii de carburanţi, farmacii şi altele, care înscriu oraşul pe coordonatele procesului democratic şi ale economiei de piaţă.

Primăria şi consiliul local continuă să vină în sprijinul cetăţenilor pentru a le îmbogăţi condiţiile de viaţă, prin programe care au în vedere crearea de noi locuri de muncă, reabilitarea infrastructurii, înlocuirea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare, dezvoltarea turismului, ocrotirea mediului şi înfrumuseţarea acestuia.