Fundatia "Junior" din nou la Dej

Salvare PDFTrimite prin e-mailVersiune pentru tipărire

junior

Un grup de 50 de voluntari olandezi, membrii ai fundaţiei "Junior" s-au întors în România pentru restaurarea şcolii din Viile Dejului.

Voluntarii sunt elevi din mai multe oraşe ale Olandei, şi au vârste cuprinse între 15 şi 40 de ani, cel din urmă fiind liderul grupului.

Liderul adjunct al fundaţiei, David a declarat pentru Dej.biz că fondurile folosite anul acesta sunt mai mari ca cele de anul trecut, ele provenind din donaţii ale unor biserici olandeze, sponsorizări, dar şi din banii plătiţi de elevi pentru tabăra în România. Întrebat de ce a ales ţara noastră pentru proiectele lor, acesta a spus că elevii români din mediul rural au nevoie de condiţii mai bune unde să înveţe.

Duminica trecută membrii fundaţiei au vizitat taberele de romi de la Sărată de Jos, fiind impresionaţi de condiţiile în care locuiesc aceştia.

Fundaţia "Junior" este la al cincilea proiect de acest fel în România, în 2004 s-au ocupat de şcoala din Jichiş, în 2005 de cea din Sălişca, 2006 Sânmărghita, anul trecut de cea din Cetan, iar acum in Viile Dejului. În fiecare an ei au venit la invitaţia viceprimarului municipiul Dej, domnul Claudiu Chira.

Membrii fundaţiei se vor întoarce în Olanda marţi, 5 august.

Alex Prunean

Toate drepturile rezervate © dej.biz 2008

Foto: suciudan.net