Bombă ecologică pentru 400 de firme

Câteva sute de unităţi comerciale din judeţul Cluj vor rămâne cu deşeurile animaliere în faţa porţii, după ce Protan Dej şi-a suspendat ieri activitatea.
Durata suspendării activităţii singurului procesator şi neutralizator de deşeuri animale, Protan Dej, rămâne, deocamdată, fără un termen fix. De ieri, aşa cum au ameninţat săptămâna trecută, toate cele opt filiale ale Protan Dej şi-au încetat activitatea.
La Dej, primarul oraşului nu pare alarmat de situaţia creată şi care ar putea reduce activitatea a cel puţin 400 de unităţi comerciale, primării şi ferme din judeţ, care generează deşeuri, pe o perioadă nedefinită. "Eu am informaţii că suma pe care Guvernul o datorează firmei va fi alocată în cel mai scurt timp. După reluarea activităţii noi ne vom ocupa de ei să respecte programul de investiţii şi protecţia mediului", a declarat Costan Morar, primarul municipiului Dej.
El a mai spus că, în condiţiile actuale, aproximativ 200 de familii, care au casele în apropierea zonei pe unde canalul colector de la Protan îşi varsă apele reziduale direct în Someşul Mic, suferă de pe urma mirosului pestilenţial şi a numeroaselor infiltrări cu ape poluate în pânza freatică şi fântâni. Canalul colector al Protanului, pentru care a fost amendat în repetate rânduri, străbate localităţile Cuzdrioara şi Urişor, pornind de la Dej.
De asemenea, primarul a mai punctat că, deocamdată, nu există nereguli semnalate sau plângeri ale locuitorilor din zonă înregistrate. Acest lucru se datorează faptului că Protanul a întrerupt, de asemenea, activitatea de transportare a deşeurilor de la unităţile cu care are încheiate contracte, acestea riscând, potrivit directorului Direcţiei de Sănătate Veterinară Cluj (DSV) să îşi diminueze sau chiar întrerupă activitatea, pentru că nu vor mai avea unde să îşi depoziteze deşeurile.
"Mai ales ei, comercianţii, fermele, beneficiarii serviciilor Protan vor avea pierderi. Eu sper ca această situaţie să ţină doar câteva zile.", a declarat Adrian Oros, şeful DSV Cluj. El a mai spus că la nivelul prefecturii clujene a fost închegată o comisie de mediere condusă de subprefect şi care urmează să stabilească măsurile care se impun, în cazul în care "criza Protan" va dura mai mult.
"Până când Ministerul Agriculturii nu va semna ferm şi va confirma termenul la care plăţile către SC Protan vor fi făcute, activitatea va rămâne întreruptă", a declarat şi reprezentantul Protan, Costin Miu. El a mai spus că în acest moment societatea se află într-un blocaj financiar, iar Ministerul de Finanţe a pus poprire pe conturi în condiţiile în care, spune Miu, societatea pe care o reprezintă a facturat deja nişte servicii pentru care statul a perceput taxe, cu toate că plăţile nu au fost făcute. Aproximativ 350 de persoane din toată ţara, angajaţi ai SC Protan, se află în şomaj tehnic.
Bianca FELSEGHI
Sursă: ziuadecj.ro








0,826 %



