“Avocatul elevului” - prezent şi la Dej

Salvare PDFTrimite prin e-mailVersiune pentru tipărire

afis

La sfîrşitul săptămînii trecute, la Liceul Teoretic “Al. Papiu Ilarian” din Dej a avut loc prezentarea proiectului “Avocatul elevului”, eveniment la care, alături de elevi şi profesori s-a aflat prof. Daniela Sălăjean, din partea ISJ Cluj. Sarcina de a prezenta proiectul, scopul şi obiectivele acestuia i-a revenit prof. Cornelia Platon, consilier educativ.

Întrucît la nivel de Cluj “Avocatul elevului” nu a funcţionat prea bine, cu prilejul unei consfătuiri organizate anul trecut la Liceul “Mihai Eminescu”, atenţia echipei de proiect s-a îndreptat spre LAPI Dej. Aici, elevii s-au arătat cît se poate de receptivi, la fel şi cadrele didactice şi conducerea şcolii.

Aflat în cel de-al 5-lea an de derulare, “Avocatul Elevului” s-a afirmat ca un proiect naţional care propune educarea elevilor pentru cunoaşterea drepturilor şi a responsabilităţilor care le revin şi crearea în şcoli a climatului optim pentru promovarea şi respectarea acestora, în conformitate cu prevederile Convenţiei Drepturilor Copilului, a Legii 272/2005 şi a Convenţiei Europene privind Drepturile Omului.

Conceput şi aplicat prin colaborarea dintre Asociaţia “Asistenţă şi Programe pentru Dezvoltare Durabilă - Agenda 21”, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi Reprezentanţa UNICEF în România, proiectul este o componentă a Programului de Educaţie pentru Cetăţenie Democratică al MECTS, oferind posibilitatea realizării în şcoli a unei culturi participative a elevilor. Miza proiectului o reprezintă modernizarea şcolii româneşti, astfel încît mediul educaţional să devină unul dinamic, în care elevul se manifestă nu doar ca titular de drepturi, ci şi promotor al realizării lor. Şcoala poate reuşi, astfel, să devină un forum democratic, capabil să pregătească cetăţenii europeni de mîine.

“Avocatul elevului” completează oferta educativă a şcolii, prin implicarea tinerilor înşişi, ca ofertanţi de educaţie (într-o altă perspectivă). Comportamentul participativ nefiind un dat natural, copiii şi tinerii trebuie abilitaţi cu aceste competenţe specifice. În acest sens, echipa de proiect, constituită la nivel naţional din experţi şi consilieri pentru activităţi educative - din judeţele Buzău, Cluj, Mureş, Hunedoara, Tulcea şi din Bucureşti, a analizat documente relevante pentru politicile şcolare şi a elaborat strategia viitoarelor activităţi. Pentru a avea însă succes, un astfel de proiect nu trebuie să se limiteze doar la identificarea cazurilor de violare a drepturilor elevilor, ci trebuie să funcţioneze ca un veritabil promotor şi susţinător al respectării demnităţii acestora. Elevii, la rîndul lor, vor înţelege că orice drept atrage după sine o responsabilitate.
Magdalena Vaida


Sursa: ziarulfaclia.ro

Narcis | steaua_narcis@yahoo.com

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Protectie antispam.
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image without spaces.